Riscurile de a te deda la atitudini cinice și recompensele de a fi pozitiv

Fie că este un coleg de muncă leneș care sună bolnav în fiecare luni sau un prieten slăbit care întotdeauna eliberează cauțiune în ultimul moment, întotdeauna există ceva (sau cineva) în viața noastră care ne poate face cinici. La fel ca un pulover nepotrivit, cinismul poate fi ușor de strecurat, dar greu de scuturat. Dar care sunt riscurile de a te deda la atitudini cinice? A studiu 2009 din peste 97.000 de femei au arătat că femeile optimiste au rate mai scăzute de boli coronariene, decese legate de cancer și mortalitate. În schimb, femeile cu cele mai pesimiste și cinice personalități, au avut rate mai mari ale acestor boli și deces. Când ne gândim la ostilitate și negativitate ca fiind condiții care pun viața în pericol, obiectivul de a fi mai puțin cinic și cu atât mai crucial.

Cinismul face parte dintr-o postură defensivă pe care o luăm pentru a ne proteja. De obicei, se declanșează atunci când ne simțim răniți sau supărați de ceva și, în loc să ne confruntăm direct cu acele emoții, le permitem să se deterioreze și să ne modifice viziunea. Când devenim cinici față de un lucru din viața noastră, este posibil să începem încet să pornim totul. În timpul unei vizite cu familia ei în timpul sărbătorilor, o prietenă de-a mea s-a trezit din ce în ce mai frustrată de soțul ei. Ceea ce a început ca mici iritații la faptul că el a uitat camera și nu a fost pregătit la timp, a devenit curând o atitudine ostilă față de aproape tot ceea ce a făcut. Acest punct de vedere critic și păzit i-a modelat vacanța și a lăsat-o morocănosă și iritabilă față de familia și prietenii ei. Abia când a ajuns acasă și-a întrebat: „Care a fost problema mea? Cum am lăsat acel sentiment de cinism să preia conducerea?

Când devenim cinici, de multe ori ne complacăm în atitudini auto-drepte și ne formăm așteptări că oamenii ar trebui să se comporte într-un anumit fel. De exemplu, prietenul meu a avut gânduri de genul „Nu aș fi făcut niciodată -l aștepta; este atât de neconsiderat” sau „Bănuiesc că chiar nu-i pasă dacă ne facem poze cu familia lui. Îmi pasă mai mult decât lui de faptul că suntem împreună. Prin această perspectivă întunecată, începem să căutăm și să ne concentrăm pe ceea ce este mai rău dintre oameni. Anxietatea prietenei mele cu privire la vizită, combinată cu stilul ei de a face față acestui sentiment inconfortabil, „fiind organizată” și „preluând controlul asupra situației”, a făcut-o mai reactivă la orice nu mergea așa cum plănuise. Era neagră, urmărind greșelile, mai degrabă decât să se concentreze pe experiența de a împărtăși ceva cu soțul ei.

Povestea prietenului meu mi-a reamintit că cinismul iese adesea la suprafață atunci când direcționăm emoțiile negative sau percepțiile pe care le avem asupra noastră spre cei din jurul nostru. Sentimentele ei critice față de soțul ei au apărut ca urmare a unei presiuni pe care ea și-a pus-o asupra ei pentru a „fie cea mai bună” în fața familiilor lor. Ea a vrut ca totul să meargă perfect, de la sosirea lor până la pozele cu care urmau să vină acasă.

Multe dintre emoțiile noastre cinice apar atunci când ne simțim vulnerabili. În momentele în care ne simțim deschiși și suntem dezamăgiți, este mult mai probabil să reacționăm prin întărire și devenind defensivi. O susceptibilitate crescută la cinism poate fi un semn sigur că suntem întorși față de noi înșine. Când intrăm în această stare de spirit, deseori îi privim pe cei din jurul nostru prin același filtru critic prin care ne vedem pe noi înșine. Acest 'voce interioară critică' ne este îndreptat frecvent spre noi, spunându-ne că nu suntem suficient de buni sau că nu ne vom potrivi. Cu toate acestea, judecata dură a acestui critic interior poate fi ușor proiectată în exterior asupra oamenilor din jurul nostru. S-ar putea să începem să vedem pe oricine, de la cel mai apropiat prieten până la o rudă îndepărtată, doar pentru defectele sale și să nu reușim să avem compasiune pentru propriile lupte și distrageri.

Deoarece atitudinile cinice și suspecte creează un filtru negativ prin care ne observăm împrejurimile, atunci când suntem în această stare, avem tendința de a rata bucuriile din viață. Ne complacăm într-o mentalitate „noi versus ei” care ne pune împotriva unei anumite persoane sau grup. Este ușor să distorsionezi oamenii și să creezi o caricatură a defectelor lor. Când facem asta, este valoros să ne întrebăm: „Al cui punct de vedere apare? Așa mă simt cu adevărat sau reacționez exagerat pe baza vechilor sentimente din trecutul meu?

Aceste conexiuni nu sunt întotdeauna ușor de realizat, dar de foarte multe ori, atitudinile noastre cinice o oglindesc pe cele ale figurilor influente din trecutul nostru. Când prietena mea i-a spus povestea despre evadarea ei de sărbători, ea a remarcat că: „Așa cum am sfâșiat soțul meu, suna exact ca mama mea. De fapt, au simțit cuvintele ei, nu ale mele. Atitudinile critice la care suntem expuși la începutul vieții, indiferent dacă sunt îndreptate către noi sau către alții, pot modela modul în care vedem oamenii atunci când creștem. Evenimentele care ne fac să ne simțim vulnerabili, răniți sau furioși vor declanșa adesea aceste reacții vechi, apărate, adesea cinice. În calitate de adulți, este responsabilitatea noastră să separăm aceste atitudini de a noastră și de adiferențiațide la influențele timpurii distructive, astfel încât să nu-i rănim pe cei mai apropiați nouă.

Această negativitate poate fi contagioasă, doborând pe cei din jurul nostru. Ne va conduce să-i înstrăinăm pe ceilalți, acționând într-o manieră ostilă sau să devenim autoprotectori și izolați. În cele din urmă, este întotdeauna în interesul nostru personal să fim deschiși și vulnerabili, mai degrabă decât să fim urât sau să scăpăm oamenii. Singura persoană pe care o putem controla suntem pe noi înșine. Când devenim cinici, noi suntem cei care suferim.

A fi un tip de persoană cu paharul este pe jumătate plin, nu numai că ne face mai fericiți, ci și mai sănătoși. Cercetare publicată în Jurnal de personalitate presupune că „emoțiile pozitive contribuie la bunăstarea psihologică și fizică printr-o adaptare mai eficientă”. Cu alte cuvinte, sentimentele noastre pozitive ne fac de fapt mai rezistenți atunci când ne confruntăm cu circumstanțe negative. Deci întrebarea devine „de ce nu caută ce e mai bun în oameni? De ce să ne facem să suferim din cauza defectelor celorlalți? Cum ne putem scutura de punctele de vedere cinice, distructive și de atitudinile critice care ne conduc într-o spirală descendentă?

A evita cinismul nu înseamnă a evita emoțiile. Nu este vorba despre a fi fals sau în fantezie când vine vorba de împrejurimile noastre. Mai degrabă, este vorba despre ameliorarea propriei noastre suferințe, confruntându-ne direct cu emoțiile, fără a le lăsa să coloreze lentila prin care vedem lumea. Este important să ne recunoaștem emoțiile și să ne permitem să le simțim pe deplin. Apoi putem decide cum vrem să acționăm. În loc să lăsăm comentarii critice sub răsuflarea noastră sau să bârfim despre cineva de care ne simțim provocați, ne putem gândi la ceea ce declanșează reacțiile noastre cinice. Ne proiectăm autoatacurile? Ne confruntăm cu rănire sau furie? Am alunecat poate într-un punct de vedere care nu este al nostru? Apoi putem vorbi cu altcineva despre sentimentele noastre, sau putem măcar să recunoaștem ceea ce simțim pentru noi înșine. Ne putem menține apoi integritatea luând acțiuni care nu ne vor lăsa să ne sabotăm propria experiență sau să ne zbovim de cinism.

Pentru a urma un alt curs, trebuie să fim sensibili la noi înșine și să observăm ceea ce trăim. Cultivarea unei atitudini pline de compasiune, în care suntem curioși, deschiși, acceptăm și iubim față de noi înșine, este esențială pentru a lupta cu cinismul. Când suntem capabili să ne simțim în siguranță și în siguranță în noi înșine, suntem mai capabili să exprimăm compasiune față de ceilalți. Putem începe prin a recunoaște că toată lumea se luptă. Adesea, atunci când o persoană face ceva care ne rănește, acționează dintr-un loc de apărare și se rănește. Unii oameni pot avea trăsături mai rele decât alții, dar toată lumea are deficiențe.

Compasiunea necesită o combinație unică de acceptare a faptului că fiecare dintre noi avem minți suverane care gândesc diferit, în timp ce realizăm că suntem cu toții în aceeași barcă, că toți suntem răniți în felul nostru. Compasiunea contracarează cinismul permițându-ne să ne simțim mânia, durerea sau frustrarea fără a duce aceste sentimente într-un loc întunecat care ne deformează atât pe noi, cât și pe cei apropiați. Cel mai mare regret al prietenei mele în vacanța ei a fost că s-a comportat rece și disprețuitor față de soțul ei, în loc să vadă că și el îl doare. Vizitarea familiei lui a adus mereu amintiri dureroase de a fi numit „prost” și „uituc”. Ea și-ar fi putut exprima îngrijorarea fără să se întoarcă împotriva lui și amândoi ar fi putut beneficia dacă vorbesc despre emoțiile lor subiacente.

Este important să acceptăm că creăm lumea în care trăim. Când cultivăm compasiunea în loc să devenim cinici, ne simțim mai bine. Ne simțim mai aproape de oamenii la care ținem și mai împliniți în noi înșine. Fiind deschiși și înțelegători, ne eliberăm de propriile noastre atitudini distructive și scoatem tot ce este mai bun din cei din jurul nostru.