Recent, am atras atenția asupra întrebării dacă narcisism este o epidemie în națiunea noastră. Cu toate acestea, aș susține că sora vitregă rea a narcisismului este cea care cauzează cele mai multe probleme în viața oamenilor. Ura de sine este ceva ce nu putem spune adesea cu voce tare. Preferăm termeni care sună mai blând, cum ar fi „ stimă de sine scazută „sau „imagine slabă de sine”. Realitatea este că de cele mai multe ori suntem de-a dreptul urăși față de noi înșine. De-a lungul unei zile, experimentăm un val de gânduri sadice atât de ușor și atât de des, încât cu greu observăm că suntem atacați. Narcisismul poate fi o compensație pentrunesiguranta, dar în adâncul nostru suntem cel mai mare dușman al nostru.

Când vine vorba de ura de sine în rândul generațiilor tinere, statisticile spun multe. A studiu din peste 3.000 de fete adolescente au arătat că șapte din 10 cred că nu sunt suficient de bune. Ei simt că nu se potrivesc în ceea ce privește aspectul lor, performanța academică și relațiile personale. Același studiu a arătat că 75% dintre fetele cu stima de sine scăzută s-au implicat în „activități negative, cum ar fi alimentația dezordonată, tăierea, intimidarea, fumatul sau băutul atunci când se simt prost față de ele însele”. Cu toate acestea, spre deosebire de ceea ce se raportează adesea, nu sunt doar femeile tinere care se luptă cu probleme serioase de stima de sine. În 2011, Asociația Americană de Psihologie a publicat a studiu presupunând că, în timp ce stima de sine crește în timpul adolescenței, apoi încetinește la vârsta adultă tânără, „nu există nicio diferență semnificativă între stima de sine a bărbaților și a femeilor în oricare dintre aceste faze ale vieții”.

De fapt, nu avem nevoie de studii care să ne spună că există în mod clar un deficit de stima de sine în societatea noastră. Doar vorbiți cu orice adolescent sau cu orice copil mic și întreabă-i dacă există ceva despre care se simt critic în ei înșiși. Răspunsurile vă vor șoca cu siguranță. Încă nu am întâlnit un copil care nu are o listă de autocritici crude pe care să le poată trimite imediat. 'Sunt gras.' 'Sunt enervant.' „Alți copii nu mă plac”. — Părinții mei sunt dezamăgiți de mine.

Aceste convingeri de bază tulburătoare nu dispar pe măsură ce îmbătrânim. De fapt, ceea ce tatăl meuDr. F.S.și am descoperit în cei 30 de ani de cercetare că aceste gânduri continuă să ne afecteze în fiecare domeniu al vieții noastre, alcătuind ceea ce ne referim drept „voce interioară critică. Aici, voi sublinia pe scurt cauza și efectele acestor gânduri care se ură de sine și voi introduce o metodă pentru cum să le depășesc.

De unde vin gândurile care se ură de sine

Există două influențe importante asupra modului în care ne formăm percepția de sine. Primul este modul în care părinții noștri sau alți îngrijitori influenți timpurii ne-au văzut și ne-au tratat. Al doilea este felul în care s-au văzut aceleași personalități influente. Părinții sunt oameni; nu sunt perfecti. Amândoi se iubesc și se urăsc pe ei înșiși și își extind aceste reacții la produsele lor (copiii lor).

Identitatea noastră este puternic informată de modul în care am fost priviți în mediul nostru familial timpuriu. Atitudinile sănătoase și de susținere la care am fost expuși în copilărie au ajutat la construirea laturii pozitive a imaginii noastre de sine – „sinele nostru real”. Aceasta este partea din noi care simte un sentiment de valoare de sine, compasiune și încredere. Cu toate acestea, atitudinile dăunătoare îndreptate către noi au format partea negativă a percepției noastre de sine – „anti-sinele” nostru. Dacă, de exemplu, am avut un părinte care ne credea leneși sau lenți, este posibil să fi preluat aceste atitudini din moduri în care acționau: priviri de enervare sau oftaturi de dezamăgire. Poate ne-au criticat direct: „Ce e cu tine? Grăbiţi-vă. Mereu mă întârzii. Nu te poți gândi o dată?

În calitate de copii, suntem și mai afectați de felul în care părinții vorbesc sau simt despre ei înșiși. În studiu dintre tinerele menționate mai sus, peste jumătate dintre fetele testate au spus că au o mamă care s-a criticat. Când părinții se uită în oglindă cu dezgust, când își exprimă vocea ce eșec sunt sau pur și simplu nu se simt bine în privința modului în care își trăiesc propriile vieți, ei servesc drept modele pentru dezvoltarea sentimentului de sine al copilului lor.

Cum ne afectează ura de sine viețile

Pe măsură ce îmbătrânim, avem tendința de a interioriza atitudinile și acțiunile subtile și nu atât de subtile ale părinților noștri. Fără să ne dăm seama, luăm aceste noțiuni ca pe propriul nostru punct de vedere față de noi înșine. Ele devin fundamentul vocii noastre interioare critice și se traduc într-un comentariu curent în capul nostru. Când mergem la o întâlnire, ne hrănește mici gânduri de genul „Sună atât de prost. Nu este interesat. Când obținem un interviu de angajare, acesta ne amintește: „O să te faci prost. Cine ar angaja o epavă nervoasă ca tine?

Această „voce” se strecoară în momentele la care s-ar putea să nu ne așteptăm, chiar atunci când obținem succesul sau obținem ceea ce ne dorim. Poate chiar să sune liniștitor, spunându-ne să avem grijă de noi sau să ne protejăm. „Nu-ți face griji să întâlnești pe cineva. Vei fi bine singur. Stai acasă, relaxează-te. Cu toate acestea, vocea interioară critică are două fețe, în sensul că va fi și acolo pentru a ne pedepsi atunci când îi ascultăm directivele: „Învins! Nu ai prieteni adevărați. Nu vei fi niciodată fericit.

Pentru fiecare persoană, există anumite domenii ale vieții în care acest critic interior este mai tare și mai detestabil. Uneori, putem obține și liniști această voce într-o zonă, iar ea apare în alta. Dacă nu este recunoscută, influența sa poate fi puternică. Ne poate sabota relațiile, ne poate ruina cariera, ne poate afecta stilul de părinte și ne poate submina obiectivele personale. Dacă nu avem de-a face cu acest critic interior în noi înșine, este, de asemenea, foarte probabil să ne afecteze copiii și să conducă la un ciclu de ură de sine care trece prin generații.

Ce să faci în privința gândurilor care se ură de sine

Primul lucru de realizat este că nu suntem vocea noastră interioară critică și, cu siguranță, nu suntem persoana pe care vocea noastră interioară critică ne spune că suntem. Doar pentru că noi înșine trăim aceste gânduri care se ură de sine nu înseamnă că ele alcătuiesc punctul nostru de vedere real și sincer. Amintiți-vă, fiecare dintre noi este împărțit în sentimentele noastre față de noi înșine. Vocea interioară critică ar trebui văzută ca un punct de vedere străin, o suprapunere nedorită a percepțiilor noastre de sine. Este cu adevărat un „anti-sine”, construit din cele mai întunecate experiențe de dezvoltare ale noastre. Această voce nu este prietena noastră. Este paranoic, ostil, suspicios și manipulator. Oferă sfaturi proaste și nu vrea niciodată ceea ce este cu adevărat mai bun pentru noi.

Desigur, toți avem defecte în anumite moduri, dar atunci când ne ascultăm vocea interioară critică, avem tendința să exagerăm și să ne reproșăm pentru aceste defecte. Pierdem perspectiva și nu reușim să exercităm autocompasiune acest lucru este esențial pentru a ne urmări obiectivele și pentru a ne trăi viața la maximum. Terapie prin voce este o metodă dezvoltată de Dr. F.S. care îi ajută pe indivizi să-și identifice vocea interioară critică, să înțeleagă de unde provine, să se separe din punctul său de vedere și să răspundă la ea dintr-o perspectivă mai realistă și mai plină de compasiune. Contestarea urii de sine este un pas cheie pentru oprirea comportamentelor de autolimitare sau de sabotare. Ne deschide uși în viața pe care nu știam că le-am închis și face posibil să trăim o existență mai unică și mai împlinită personal.